top of page
Caută

Albastru seren

  • mirabeladragos
  • 24 ian. 2016
  • 2 min de citit

M-am întors destul de repede la voi cu bucurie, pentru că am reuşit să realizez unul din machiajele promise în legătură cu culorile care se poartă anul acesta.

Veţi vedea în pozele de mai jos un machiaj uşor de realizat potrivit pentru un eveniment mai special. Culoarea vedetă este albastru seren, o culoare potrivită pentru acest sezon şi care personal îmi place foarte mult, cel puţin pe mine mă prinde foarte bine.

Am realizat şi un filmuleţ în care veţi vedea fiecare pas pe care l-am făcut pentru a ajunge la rezultatul final. Filmuleţul nu este încă gata dar o să vă pun link-ul pe pagina mea de facebook cu, canalul meu de youtube unde o să-l puteţi viziona.

Dar până atunci vreau să vă mai spun câteva chestiuni legate de acest machiaj.

Cum spuneam mai sus acesta poate fi purtat la un eveniment de seară, chiar dacă nunaţa de albastru este destul de deschisă, ochii sunt foarte accentuaţi şi atunci nu este indicat să-l purtăm ca şi machiaj de zi. Buzele trebuie să fie nude sau într-o culoare foarte deschisă astfel încât să nu avem un machiaj prea strident.

La nivelul pomeţilor am folosit un corector închis pentru accentuarea lor şi un blush de culoare maro împreună cu un iluminator. Acest machiaj cu această culoare pot să îl poarte orice persoană indiferent de nunaţa păruli sau a ochilor, important este să aleagă nuanţa potrivită. Această culoare este indicată pentru acest sezon şi chiar folosită şi pentru un machiaj de zi, dar să fie foarte uşor conturat ochiul, de obicei se poate folosi ca şi machiaj de zi atunci când pleoapa de jos se conturează foarte uşor cu un fard sau creion albastru. Produsele pe care le-am folosit sunt scrise sub poze.


Vă invit să vă uitaţi la poze şi aştept părerile voastre!

- Produse folosite -

Bază de machiaj KIKO

Fond de ten La Roche Posay, Toleriane Teint

Pudră translucidă Make-up Studio

Fard de sprâncene Oriflame

Bază de ochi Too Faced

Fard de pleoape- baza fard alb Melkior, paleta Sleek Supreme 891, creion de ochi ADA

Eyeliner Miss Sporty

Gene false bandă

Anticearcăn Make-up Studio

Corector închis PARISAX

Pudră PUPA

Blush Make-up Studio

Iluminator fard Sleek

Buze -creion Aden, luciu ELF

 
 
 

コメント


Follow Me
  • Facebook Basic Square
  • Twitter Basic Square
  • Google+ Basic Square
Recent Posts
ARHIVĂ
Search By Tags
bottom of page